Pledoarie pentru iubire (de sine).

  Cum poti sa nu ma adori? Am fost atat de buna cu tine in nenumarate randuri. Cand nu mai aveam energie sa merg, te-am insotit. Cand nu mai aveam putere sa lupt, te-am incurajat. Cand nu mai aveam un strop de compasiune, te-am mangaiat. Cand nu mai vroiam sa raman, am stat. Cand nu mai puteam sa iert nimic, pe tine te-am iertat. Cand nu imi ofereai nimic, tot ce am avut ti-am dat. Si ce folos? Cui ii trebuie ce are deja?
Nimanui.  Si oricum erai prea mandru sa recunosti cate iti lipsesc. Nici eu nu am nevoie de toate darurile astea acum. Daca ti le-am oferit inseamna ca le aveam deja. Ironic, dar iti multumesc. Ca m-ai facut sa vad tot ce sunt. Ei, defapt nu tu, esti prea imatur, eu singura am vazut cine sunt, cat pot sa duc si cate pot sa ofer.

Tu inca mai crezi ca ti se cuvine totul pentru ca ai suferit? Ei uite ca nu. Suferinta e prea banala pentru ca toti trecem prin ea. Ai face bine sa fii chiar recunoscatoare pentru ea, altfel ramaneai inocenta si pura. Cine ar iubi asa ceva? Cineva care simte la fel.

  Acum ai inteles. Acum ti-e totul clar. Acum ma iubesti pentru ca simtim la fel, pentru ce suntem una, pentru ca nu ai de ales.

  N-ai inteles nimic dar in sfarsit ai reusit sa ma vezi clar. Cu placere!

  Defapt...sa ma vad. Defapt era de la mine... pentru mine.