...urmatorul pas

  Sa reperam, si sa eliminam, as spune eu, blocajele.
  In aceasta etapa se discuta in primul rand despre vina si se refera la blocajele din copilarie care au efecte negative asupraa stimei de sine si a increderii. Cum ca prima dragoste ne-o proiectam asupra parintiilor care ne sunt insa interzisi, lucru ce ne marcheaza.
  Dar daca ne sunt interzisi in totalitate, daca nu avem nici macar dreptul normal de a sta in preajma lor, cum sa ramanem normali, ma intreb eu...Consider ca parintii trebuie sa ramana modele pentru noi pana la finalul vietii. De "asa da"...sau de "asa nu"...orice invatatura e ok.
Important e sa ii respectam pentru ca desi noi nu am inteles, ei isi rupeau ultima bucatica de hrana de la gura, ca sa mancam noi. Cei mai profunzi spuneau chiar ca ei se satura cand ne vad pe noi mancand. Parintii trebuie sa ramana un model, un reper si o bucatica de suflet si oricat de mult ne-ar fi afectat faptele lor in copilarie sa nu dam vina pe ei pentru ce nu suntem noi capabili sa face si sa nu ii lasam la stadiul de blocaj.
   Apoi, apare obligatia de a alege. "Sa dezici ceva implica mereu sa renunti la altceva" Irvin Yalom
   Este clar ca a alege sau a nu alege ceva, este tot o alegere pentur ca rezultatul  este influentat de ambele...actiune sau nu. Uneori lipsa unei alegeri este defapt cea mai proasta alegere. Niciodata nu stagnam. Teoretic evoluam, dar daca lasam lucrurile sa curga pe langa noi...nu se numeste evolutie, se numeste risipa.
   Si da, e foarte greu uneori sa luam anumite decizii, sa renuntam la ceva pentru altceva, pentru ca in viata nu primim garantii. Important este, consider eu, sa nu ne tradam, sa luam decizia care este cea mai corecta fata de noi insine. Eu sunt singura persoana care sunt responsabila pentru destinul meu, eu nu o sa uit, nu o sa iert si nici nu o sa pot schimba faptul ca nu am ales corect. Viata mea trebuie sa decurga in asa fel incat sa imi raman fidela mie, mereu. Daca asta inseamna sa te tradez pe tine, imi pare rau, dar tu sigur ma vei ierta, eu nu pot.
   Frica de esec. Este ceva natural consider eu, la anxiosi e in exces, la restul lumii e in proportii ceva mai normale si controlabile si ne provoaca stres. Frica de esec e normala si naturala la modul de prudenta, niciodata nu trebuie sa o lasam sa ne aduca in stadiul de lasi. E greu sa fim mereu stapani pe situatie, mai ales daca nu beneficiem mereu de sprijinul cuiva. Insa eu stiu ca pot si ca sunt atat de mult, nu conteaza ca tu nu vezi asta. Poate trebuie sa ne bucuram de calatorie si de pericolul care ne paste la orice pas, in loc sa ne amanam fericirea si sa uitam sa traim.
    Ultimul blocaj prezentat ar fi dorintele celor din jur, care ajung sa fie confundate cu cele proprii.
    Poate e mai simplu pentru cei ai caror parinti au proiectat asupra lor asteptarea anumitor meserii, decat pentru ceilalti. E atat de confuz sa iti gasesti menirea, talentul si dorinta adevarata intr-o lume agitata si superficiala, incat poate e mai bine sa ai un drum deja stabilit. Daca ai norocul sa il gasesti totusi pe al tau, ceea ce e ideal pentru a fi cu adevarat implinit iti poti schimba oricand drumul. Poate cei ce nu au norocul sa isi gaseasca drumul trebuie sa faca cu mult drag orice activitate ce o fac si in functie de aptitudini si posibilitati sa aleaga o munca ce le aduce cele mai mari satisfactii. Zic si eu...
   Jean Paul Sartre zice ca: "omul nu este nimic altceva decat propriul sau proiect si el nu exista decat in masura in care se realizeaza."
   Dar eu zic ca exista...daca stie sa zambeasca zilnic si se bucure de un apus frumos. Doar ca nu e el cu adevarat si zambetul ii e mai trist.