Eat, pray, love. THE book.

   Text scris de mine initial pentru un proiect de seminar la facultate, dar mi s-a parut dragut sa il postez: 

Elizabeth Gilbert este nascuta in 18 iulie 1969 in Connecticut si a studiat Stiinte Politice la Universitatea din New York, este in prezent scriitoare si jurnalist. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt:  “Razboiul homarilor”, “Pelerinii”, “Ultimul barbat american”, “Mananca, roaga-te, iubeste” si cel mai recent roman: “Si am spus da, o poveste de iubire” care este o continuare a povestii de iubire inceputa de Liz si Felipe in “Mananca, roaga-te, iubeste”. Romanul “Mananca, roaga-te, iubeste” a fost scris de Elizabeth Gilbert la varsta de 34 de ani, tradus in 30 de limbi si vandut in aproximativ 10 milioane de exemplare in intreaga lume. Time Magazine a inclus-o in 2008 pe Elizabeth in topul celor mai influentii 100 de oameni din lume.

   “Mananca, roaga-te iubeste” este un roman in care ea povesteste intamplarile din viata ei pe perioada unui an de zile in care ea calatoreste in Italia, India si Indonezia in cautarea lucrurile importante pentru ea dar mai ales a propriului echilibru.
Cartea este structurata pe 3 parti, fiecare povestind experienta din una din tari si in 108 capitole, cifra plina de semnificatii ce reprezinta numarul de margele de pe o “japa mala” – siragul cu care se roaga yoghinii, asemanator rozariului cu care se roaga catolicii. Cifra este multiplu de 3, formata din 3 cifre si suma lor este 3X3, in timp ce cifra 3 reprezinta echilibrul suprem.  

   Romanul incepe in Italia, la Roma, aici Liz isi aminteste de unde a pornit in aceasta  calatorie si ce i-a declansat dorinta de schimbare, lucru care s-a petrecut cu 3 ani in urma cand era pe jos in baia ei din New York si se cufundase intr-o adevarata depresie. Spunea despre ea ca este o epava jalnica, imbibata doar cu durere. In minte ii veneau doar cateva cuvinte: “Nu mai vreau sa fiu casatorita, nu vreau un copil, nu mai vreau sa locuiesc in casoiul asta”. Ea credea intr-un “Dumnezeu magnific” care este “experienta iubirii absolute”. Cultural se considera crestina insa s-a simtit intotdeauna mai apropiata de misticii tuturor religiilor desi provine dintro familie protestanta foarte conservatoare. La acel moment plangea noapte de noaptea in baie pana cand a avut, ce considera ea ca ar putea fi, o revelatie. A inceput sa se roage intr-un stil mai stangaci si repeta la nesfarsit: “Te rog, spune-mi ce sa fac”. La un moment dat si-a auzit porpia voce ce spunea cald si foarte senin: “Du-te la culare, Liz”. Desi poate astepta sa ii spuna Divorteaza sau Nu divorta, s-a simtit brusc linista pentru ca a inteles ca defapt sa doarma e singurul lucru ce il putea face la momentul acela. Considera ca nu a fost ceva spectaculos, dar evenimetul a avut toate coordonatele unei revelatii de tip crestin: intunericul in care se pierduse, strigatul de ajutor, vocea care i-a raspuns si sentimentul ca ceva se schimbase. Un citat reprezentativ pentru perioada aceea ar fi: “Singurul lucru mai greu de conceput decat sa plec era sa raman. Nu vroiam sa distrug pe nimeni si nimic. Tot ce imi doream era sa ma strecor in liniste pe usa din spate, fara sa provoc mare agitatie, fara urmariri, si s-o tin tot intr-o fuga pana-n Groenlanda.”

  A ajuns intr-un perioada foarte deprimanta a vietii ei pentru ca desi considera ca odata ajunsa la varsta de 30 de ani isi va dori un copil si o familie, simtea tot mai mult ca nu e pregatita pentru asta. Un lucru ce cred ca o speria era imaginea mamei ei care s-a multumit cu o viata de familie linistita fara a avea aspiratii prea mari profesional. Consider ca Liz vroia inca sa calatoreasca, sa descopere, sa traiasca, inainte de a se dedica unei familii. Cand a reusit sa se stea separat de sotul ei de cateva luni, a inceput o relatie cu David, un artist independent, seducator si spiritual. David era actor si scriitor, un poet yoghin si vegetarian. Datorita lui David insa se apropie de partea ei spirituala si ajunge sa aiba chiar si un guru. Ea s-a aruncat pur si simplu in bratele lui David si a ajuns sa fie dependenta in scurt timp si de acesta. Dupa inceputul plin de iubire, calatorii si aventuri, ea a picat din nou in depresie, slabind 15 kilograme si aducandu-l si pe David la disperare cu starile ei mereu schimbatoare. S-a transformat in fata lui intr-o femeie slaba si dependenta care plangea noapte de noapte in baie, exact opusul a ceea ce e era la inceputul relatiei.

   Relatia ei cu David se incheia si reincepea mereu, dupa ce se desparteau se simtea sigura pe ea, apoi ii era din nou dor de el. Spunea despre el: “David ma atragea si ma ranea mai tare decat oricine.” Chiar si prietenii ii spuneau ca ea era dependenta de persoana de langa ea, ba chiar mai mult, incepea sa semene cu cel de langa ea, pur si simplu se transforma intr-o copie a celuilalt din toate punctele de vedere, ca sa fie acceptata si iubita. Si-a dat seama ca este momentul sa se desprinda de legatura bolnavicioasa ce o avea cu barbatii din viata ei si sa se concentreze pe lucrurile ce si le doreste cel mai mult. Era constienta de sensibilitatea ei si nu vroia sa o mascheze, vroia doar sa se detaseze de lucrurile si oamenii nocivi pentru ea. “Nu-i asa ca noi, oamenii creativi, suferim mereu de depresie pentru ca avem o sensibilitate mai mare si pentru ca suntem “speciali”?”

   Initial a fost nevoita sa faca o scurta calatorie in Indonezia sa scrie despre cursurile de yoga unde l-a cunoscut prima data pe Ketut Liyer, vraciul din Bali cunoscut pentu puterile sale de a vindeca prin desenele facute si a vedea viitorul. Ea ii spune acestuia ca ea isi doreste cel mai mult sa simta mereu prezenta lui Dumnezeu in viata ei. Acesta ii deseneaza o imagine a unui om cu 4 picioare ce sunt prinse cu radacini de pamant si un cap infrunzit si o fata zambitoare in locul inimii. Seminificatia desenului reprezinta faptul ca omul trebuie sa fie mereu cu picioarele pe pamant sis a priveasca cu inima lumea din jurul lui. Astfel poate sa simta mereu prezenta lui Dumnezeu fara sa renunte la viata alaturi de oameni. Vraciul i-a mai spus si ca se va intoarce in Bali si va locui 4 luni acolo, timp in care el o va invata sa mediteze si ea il va vizita zilnic si il va invata engleza.

   In New York si-a dat seama ca trebuie sa faca o schimbare majora in viata ei, sa inceapa o calatorie de autocunoastere in care sa faca lucrurile ce ii plac cel mai mult, sa incerce sa gaseasca un echilibru intre placere si devotament, intre lucrurile ce ne provoaca placere trupeasca si cele ce ne intalta spiritual. Un lucru ce ii revenea mereu in minte era faptul ca vroia neaparat sa invete italiana. Mai vroia sa calatoreasca, sa ajunga intr-un ashram unde sa invete sa mediteze si se intoarca candva in Bali. Toate acestea in timp ce nu va lega o legatura amoroasa, avand in vedere efectul nociv care il aveau relatiile de acest tip asupra ei. Asa s-a hotarat dupa incheierea divortului sa calatoreasca in cei trei I: Italia, India si Indonezia in care sa petreaca un an de zile, cate 4 luni in fiecare tara.

   In Italia a vrut sa se bucure de lucrurile ce ii provocau placere: sa invete limba italiana si sa se bucure de bogata gastronomie italiana. Limba italiana ii placea la nebunie, savura fiecare cuvant, pentru asta il avea partener pe Giovanni cu care invata zi de zi cuvinte noi, cuvantul ei preferat era: “ attraversiamo”, cumva reprezentativ cred eu, pentru perioada in care trecea. Cu Luca Spaghetti si Sofie mergea din local in local, devorand cantitati uriase de gelato, pizza si spaghete. A tinut neaparat sa guste si cea mai buna pizza din lume care este in Napoli la Da Michele. Considera toata aceasta nebunie culinara ceva spiritual, ce o transforma. Mancarea era o arta si italienii puteau sa i-o prezinte in forma cea mai frumoasa. S-a ingrasat 12 kg fara pic de vina, pur si simplu bucurandu-se de fiecare bucatica de mancare.

   Ii era greu sa reziste tentatiei de a incepe o idila cu unul din italienii cu care isi petrecea timpul dar si-a impus sa se ocupe de alte placeri trupesti si sa invete sa se cunoasca pe ea asa cum e, fara a fi influentata de emotiile si gandirea celui de langa ea, lucru ce nu s-a intamplat de la varsta de 15 ani de cand mereu a avut un iubit. Desi mai avea moment cand depresia si singuratatea o incercau Roma a scapat-o de antidepresive si desi a renuntat la meditatii pe perioada sederii ei aici, trece prin alt gen de terapie, care pentru italieni era ceva normal: “dolce far niente”. Pentru prima data era cu adevarat libera si se bucura de tot ce invata sau gusta.

   Datorita dorintei de a se autocunoaste si a evolua spiritual, urmatoarea oprire este in India. Acolo alege un ashram in speranta de a intalni un mare guru de care auzise in New York, desi acesta nu se afla in ashram atunci ea alege totusi sa ramana aici si sa dedice 4 luni meditatiei si autocunoasterii. Se lupta cu mintea ei agitata si incearca sa scape de obiceiul de a se invinovatii pentru esecul relatiilor precedente si pentru nefericirea proprie, sa renunte la incercarea de a controla tot ce se intampla in jurul ei si sa isi gestioneze mai bine gandurile, actiunile si cuvintele. Richard din Texas este cel care cu umor si uneori replici greu de inghitit o motiveaza, o sfatuieste si ii tine de urat in momentele cand are nevoie de cineva cu care sa vorbeasca.

    Viata in ashram e una foarte grea, ce implica trezit foarte devreme, dusuri reci, mancare vegetariana, multe ore de rugaciuni si meditatii si contributia fiecaruia la treburile gospodaresti. Cu totul altceva decat in Italia unde totul insemna abuz. Aici invata ce inseamna devotament, apropiere de Dumnezeu, controlul mintii si mai ales cautarea linistii interioare. Invata diferite tehnici de meditatie si desi initial mintea nu ii sta locului, ajunge sa treaca prin stari transformatoare in timpul anumitor meditatii. La un moment dat are loc si un ritual prin care ea se elibereaza de obsesia pe care inca o avea pentru David si il anunta pe acesta ca nu vor mai relua relatia nicioata. Guru ei spunea ca in ashram ti se poate intampla un singur lucru: sa descoperi cine esti cu adevarat. Asta a facut si Liz, ea a dobandit puterea de a se intoarce mereu in  inima ei pentru a gasi pace, iubire si echilibru.

   Ultima oprire este Bali, Indonezia. Lunile petrecute aici nu sunt deloc organizate de dinainte, ca in cazul celorlalte 2 calatorii, isi permite sa petreaca timpul asa cum considera ea mai placut pe moment. Vazand stilul de viata al balinezilor, Liz a considerat ca acestia au inteles ce inseamna echilibrul si poate era cel mai bun loc sa experimenteze starea de echilibru dintre spiritualitate si diferite placeri. Stie ca trebuie sa il revada pe Ketut pentru a o invata cum sa mediteze si sa atinga o stare de echilibru, cand ajunge la acesta, Ketut nu o mai recunoaste initial dar apoi isi aminteste de ea si ea ajunge sa isi petreaca cateva ore pe zi cu vraciul stirb si simpatic. Wayan este o vracita cu care Liz isi petrece diminetile. Pe Wayan si pe fetita ei Tutti, Liz le ajuta sa cumpere o casa, strangand bani de la toti prietenii ei din New York. Dupa cum i-a spus un bun prieten intr-un mail, ironia e ca atunci cand a plecat in lume pentru a se ajuta pe sine, a ajuns sa ajute pe Tutti (care in italiana inseamna toti).

   In timpul sederii in Bali a ajuns la momentul in care nu mai simtea nevoia de a cauta ceva, a simtit ca lucrurile s-au asezat perfect pentru prima data in viata ei, se simtea in sfarsit fericita si echilibrata. La o petrecere ajunge sa cunoasca diferiti barbati interesati de ea, dintre care Felipe, un brazilian de 50 de ani ce se ocupa de exportul de pietre pretioase, este cel care a reusit sa se apropie de ea cel mai mult. Dupa seri petrecute impreuna ea simte ca e momentul sa se lase iubita de cineva. Idila lor incepe din dorinta lui de a petrece timp cu ea si de a rasfata, un lucru ce i se pare cat se poate de natural. Intr-o calatorie pe insula Gili Meno, unde aceasta a mai fost cu ani in urma sa mediteze in tacere timp de zece zile, meditatie ce vroia sa o purifice, si loc care dorea sa il revada cu Felipe, acesta ii propune sa traiasca impreuna o viata impartita intre America, Australia, Brazilia si Bali. Ea accepta foarte natural. Considera ca defapt “cateodata, sa pierzi echilibrul din dragoste e dovada ca traiesti perfect echilibrat.”

  Elizabeth spune despre fericire: “…oamenii au tendinta sa considere fericirea un noroc care da peste ei, ceva ce te va invalui, ca vremea frumoasa, daca soarta iti surade. Doar ca fericirea nu functioneaza asa. Fericirea e consecinta propriului efort. Te lupti pentru ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului in cautarea ei. Trebuie sa participi mereu la manifestarile lucrurilor bune care iti apar in viata. Iar cand atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodata sa lenevesti, sa renunti la a o mentine: trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa inoti contra curentului, ca sa fii vesnic in unda fericirii, ca sa plutesti mereu deasupra ei.Caci daca nu faci asta sentimentul launtric de multumire se va scurge incet-incet din tine. E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trect e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca.”

   Daca ea a ajuns sa atinga aceasta stare de fericire, care e defapt echilibrul interior si puterea de a se ridica de pe podeaua unei bai si sa ajunga la propriu la celalalt capat al pamantului in cautarea ei, este consecinta unei tarii interioare si a unei viziuni profunde asupra modului in care poate trai pe acest pamant.

   Elizabeth a pornit dintro stare, care probabil o au multe femei cand ating pragul de 30 de ani, intro calatorie de initiere spirituala. Starea in care ea era i-a dat impulsul pentru a crea o versiune mai buna a propriei persoane, de a explora potentialul ei maxim si a ales o varianta a unei astfel de explorari care i se potrivea ei cel mai bine, ea fiind o persoana care calatorea mereu. Chiar daca ea va recadea in stari depresive, stie ca are puterea de a gasi echilibrul din nou. Transformarea este una evidenta, nevoile i s-au schimbat radical, prioritatile la fel dar poate nu orice schimbare interioara poate fi usor descrisa in cuvinte. Consider ca Liz a transmis cat s-a putut si cu foarte mult umor, autoironie si sinceritate. Lucru ce nu se transmite in filmul facut dupa acest roman, care face ca toata experienta sa para doar un cliseu si evolutia personala si interioara a eroinei nu se transmite deloc.

   Consider ca este de apreciat ca Liz a avut curajul sa renunte la tot pentru a se gasi pe ea. Drumul ales de ea este evident putin drastic, putine persoane isi permit sa faca o astfel de calatorie de autocunoastere insa ea a urmat acest traseu pentru ca avea dorinta de a se detasa si de a se schimba si desi inca nu ii era clar cum si daca va reusi sa faca asta, a avut incredere in ceva mai puternic decat ea, un El sau o Ea, si pentru care accepta aproape orice nume, dar cel mai obisnuit este Dumnezeu. In acelasi timp, a avut incredere si in ea si in abilitatea ei de adaptare si de a socializa cu ceilalti. Dupa cum a spus, nu este neaparat cel mai bun drum, a fost drumul bun pentru ea, important e sa avem dorinta si curajul de a depasi starea in care ne aflam, cum simtim noi, pentru ca rezultatul este o viata traita constient, cu ochii si inima deschisa.

    Mi-a placut romanul si l-am recitit pentru ca abordeaza teme care ma intereseaza personal si pentru ca am vazut in experienta lui Elizabeth o dorinta sincera de schimbare a propriei persoane si nu doar oportunitatea de a scrie un roman si de a vizita lumea, ea facuse asta deja. Evenimentele din viata ei probabil au fost cosmetizate, insa intentia ei a fost sincera si rezultatul experientei prin care a trecut de-a lungul acestui an este o stare de fericire fara obiect care poate sa vina doar dintr-un echilibru dobandit greu si cu fortele proprii.