Cat traiesti cu adevarat?

"Un Cautator este cineva care cauta. Nu e neaparat cineva care si gaseste. Nici nu e cineva care stie ce cauta. E pur si simplu cineva care este toata viata intr-o permanenta cautare.
Intr-o zi, Cautatorul a simtit ca trebuie sa mearga in orasul Kammir. In timp, invatase ca trebuie sa dea atentie acestor presimtiri si intuitii care veneau dinauntrul lui, asa ca a lasat totul si a plecat.
Dupa doua zile de mers pe drumuri prafuite, in sfarsit a ajuns la Kammir. Insa cu putin inainte de a intra in oras, i-a atras atentia o colina din dreapta cararii: era acoperita de iarba verde si pe ea se gaseau o multime de arbori, pasari si flori incantatoare. Era inconjurata complet de un gardulet scund din lemn iar o poarta de bronz te invita sa intri. 
Dintr-o data a simtit ca uita de orasul pe care il cauta si ceda tentatiei de a intra si a se odihni putin in acest loc. Intra si incepu sa se plimbe incet ocolind pietrele albe, imprastiate printre copaci. Pe una din ele vazu o inscriptie: "Abedul Tare, a trait 8 ani, 6 luni, 2 saptamani si 3 zile". In acel moment si-a dat seama ca aceea nu era o simpla piatra, ci o piatra funerara...Se uita la urmatoarea si citi o inscriptie asemanatoare : "Llamar Kalib, a trait 5 ani, 8 luni si 3 saptamani". 
Cautatorul se simti foarte emotionat. Acel loc incantator era un cimitir si fiecare piatra o piatra funerar...Toate aveau o inscripti : un nume si timpul exact cat traise fiecare. Dar ce era interesant, nimeni nu depasise 11 ani.
Incepu sa planga. Paznicul cimitirului care trecea pe acolo, il intreba daca plange dupa cineva cunoscut. 
- Nu - raspunse el. Nu cunosc pe nimeni. Dar e un lucru teribil ce s-a intamplat cu acest oras. De ce sunt atatia morti ingropati aici? Si de ce blestem teribil a lovit acestia oameni incat toti au murit pe cand erau copii?
Batranul surase si ii raspunse:
- Nu trebuie sa va intristati atat, nu e vorba de nici un blestem. Numai ca noi avem un obicei stravechi: cand o persoana implineste 15 ani, parintii ii daruiesc o carticica - ca cea pe care o am eu aici, agatata de gat - si traditia e ca, incepand din acel moment, ori de cate ori traieste momente de fericire intensa, le scrie acolo: la stanga, ce l-a facut fericit, iar la dreapta, cat a durat fericirea. 
Ai cunoscut pe cineva si te-ai indragostit? Cat timp a durat aceasta pasiune si placerea de a-l cunoaste? O saptamana, doua, trei si jumatate?...
Emotia primului sarut cat a durat?...Un minut si jumatate cat a durat si sarutul? Doua zile? O saptamana?
Dar nasterea primului copil?... 
Casatoria unor prieteni?...
O calatorie pe care ti-ai dorit-o mult?...
Ti-ai intalnit fratele care traieste in alta tara , departe? 
Cat te-ai bucurat de aceste lucruri? Ore ? Zile?...
Asa notam in carticica fiecare moment, iar cand cineva moare, ceilalti deschid carticica si aduna timpul cat a fost fericit in viata, ca sa il treaca pe mormant. 
Pentru noi, acesta este timpul cat am trait cu adevarat!"


Textul nu imi apartine, nu stiu cine l-a scris dar merita postat.