Love is just a game...?

   Jocurile, incep fara sa ne dam seama? Sau ne aruncam de bunavoie in jocuri cu sanse prea mici de castig? Poate de dragul senzatiei ca poate de data asta voi avea tot, sau poate pentru ca deja am vazut ca desi pierdem, castigam maturitate.  Devenim mai mari si mai curajosi. Ne aruncam in fiecare relatie cu sperante mari, cu aproximativ 120 de fluturasi in stomac si cu iluzia ca cel ce il vedem e cel imaginat de noi de atata timp. O povara imensa pusa pe umerii celuilalt, avand in vedere ca de cele mai multe ori se dovedeste a fi cu totul altcineva, fara a avea, evident, vreo responsabilitate pentru asteptarile noastre.
Plus ca de multe ori persoana imaginata de noi nu doar ca nu exista dar si daca am intalnio nu ne-ar multumii cu adevarat. Desi cautam pe cineva care sa ne semene, nu e o combinatie durabila, abia ne suportam pe noi, de ce am vrea pe cineva cu aceleasi capricii si temeri? E mult mai logic sa gasim pe cineva complementar si cu putin noroc si mai echilibrat. Se dovedeste util sa poata suporta toanele noastre, mai ales in anumite zile ale lunii.

   Odata cu trecerea timpului valul cade, incepem sa vedem ca persoana de langa noi e defapt, culmea, un muritor de rand, la fel ca noi, fara superputerile ce i le atribuim noi initial. Cu defecte si calitati, cu capricii si frica, ca va fi ranit. Daca avem norocul sa ii cotrobaim prin suflet vedem ca a suferit, ca a sperat si ca astepta si el la randul lui sa fie salvat de o noua relatie, La fel ca noi. Ramane de vazut daca suntem capabili sa ne salvam reciproc, sa ne oferim ce asteptam la randul nostru, si cel mai important, sa iubim fara sa judecam. Aici apare o mare problema, ne vedem atat de imperfecti si totusi avem pretentia ca celalalt sa se poarte cu noi mai frumos decat ne purtam noi cu noi insine. Din cele 100 de fete ale noastre, cele etalate in fata persoanei iubite ar trebui sa impresioneze, sa il umple de iubire, admiratie si respect pe cel de langa noi. Si daca dam gres? ….Si daca dam gres ce? Noi oricum oferim totul si meritam totul, cel putin acestea sunt intentiile de inceput. Poate o evaluare constanta a comportamentului nostru in relatie ne-ar putea face sa intelegem mai bine de ce suntem tratati mai bine sau mai putin bine. Totusi daca ca punem pe masa nu e apreciat si nu se contribuie cu nimic, nu e deloc o win-win situation si e mai bine sa ne retragem pana nu ne lose-lose tot respectul de sine pe care il avem.

   Fie ca se ajunge la despartire fie ca nu, o persoana nu ne apartine intru totul niciodata Suntem schimbatori, putem astazi sa ne adoram in totalitate si maine sa vedem in cel de langa noi un necunoscut ce tropaie prin viata noastra facand doar mult zgomot si mizerie. Poate tocmai cand suntem siguri in sfarsit pe iubirea celui de langa noi si avem oarecum si certitudinea ca va ramane langa noi mereu, devenim nesiguri pe ce simtim si dorim noi. Sistemul de valori ni se poate schimba brusc si totul poate sa se transforme in ceva prea previzibil si monoton. Inseamna ca nu stim sa apreciem? Sau ca am evoluat? Nici una , nici alta, e doar “human nature”, sa cautam mereu ceva in plus. Vedem ca totul e trecator si totusi nu o sa stim niciodata sa ne bucaram de o relatie, slujba sau bucurie temporara. Vrem tot si vrem si amagirea ca va dura pentru totdeauna, sau cel putin pana dam de ceva mai bun ce sa il dorim pentru totdeauna. Pacat ca defapt, totdeauna nici nu exista.

   Multumirea creste cand nu mai incercam sa controlam totul si sa planificam totul. Chiar daca ne oprim pentru un moment, lumea isi continua drumul, cu sau fara noi lucrurile se intampla. Poate daca am lasa toate fetele noastre la iveala am vedea daca putem fi macar suportati, apreciati sau chiar iubiti cu adevarat de cel de langa noi. Incercam sa controlam tot ce ni se intampla si toate persoanele aproapiate noua si cum asta nu e posibil suntem vesnic nefericiti, nemultumiti si agitati. In cursa cu timpul nu exista sanse de castig, daca in schimb ii multumim ca ne ajuta sa atingem si sa traim atatea lucruri timpul ne e cel mai bun prieten. Recunostinta ne ajuta sa traim mai mult, daca iubim timpul, poate si el ne va iubi, macar cu cativa ani in plus sau cu cateva momente speciale in plus.